Marturie despre intalnirea cu Maestrii Reiki Rick Bockner si Robert Fueston
Mihai,
Desi am fost prezenta doar la conferinta despre Reiki Traditional de luni (de la Universitatea Romano-Americana) si la seminarul de vineri al lui Robert (de tehnici japoneze de Reiki), as vrea sa-ti scriu cate ceva despre experienta mea.
Stii ca initial am vrut sa vin la seminarul lui Rick, dar avand probleme cu o prietena, l-am pierdut. Aveam regretul ca nu reusesc sa-i vad pe acesti Maestri, despre care tot ne-ai vorbit, astfel ca m-am organizat sa ajung la conferinta si mare mi-a fost bucuria sa realizez ce lucru bun am facut. Din primele momente am fost cucerita de Rick si de sotia lui, fara a comunica cu acestia, ci doar privindu-i si respectiv ascultandu-l pe el. Nu pot sa spun ca doar informatiile transmise mi-au atras atentia, ci modul in care acestea erau redate si nici ca limbajul sau maniera de a comunica, ci altceva, ce prefer a nu descrie, ca-i mai simplu. Revin, informatiile au fost binevenite, am aflat cate ceva despre experienta lor cu Reiki, am ascultat recomandarile acestor oameni documentati, dedicati, cu multa practica in spate, dar toate acestea erau insotite de o energie aparte, de ceva ce te cucerea. Mi-a placut ideea oferirii de Reiki celor prezenti in sala. M-a uimit Rick, care de la distanta, a stiut ceea ce simteam in mainile mele.
Seminarul lui Robert a continut elemente si tehnici invatate anterior de la tine, dar spre final a fost si ceva nou. Nepracticand anterior aceasta tehnica, al carei nume nu-s in stare sa-l reproduc, va trebui sa-ti cer ajutorul sa ma obisnuiesc cu ea. Intr-o pauza am primit de la el o recomandare, pe care am mai primit-o de la tine de nenumarate ori, dar doar atunci pare-se c-am inteles-o cu adevarat, bine, asta intamplandu-se si pentru ca mi-a fost prezentata ca explicatie la una dintre experientele mele … deci, iata inca un plus.
L-am vazut pe Rick deschis, prietenos, senin si multumit, iar pe Robert similar si bine informat. Deschis cum? Nu stiu sa explic, dar pot spune ca pe Rick Bockner l-am recunoscut ca pe unul dintre oamenii rari, ce-i intalnesti, norocos fiind. Astfel ca-ti multumesc!
Manuela, 35 ani, inginer