Sisteme energetice: notiuni de baza

Sistemul energetic

de Frans Stiene & Bronwen Stiene

Editat de Maril Blanchard

www.ihreiki.com

 

Așa cum am discutat ȋntr-un articol precedent, Sistemul Reiki este o Practică Spirituală, care te ajută să ȋţi redescoperi adevărata ta natură. Practica ȋţi este ȋnlesnită (sau ȋngreunată) de starea sistemului tău energetic. De fapt, ȋn majoritatea practicilor spirituale tradiţionale, conștientizarea profundă a sistemului tău energetic este sinonimă cu iluminarea și evoluţia de la starea omului de rând la cea de yogi, Buddha, sau nemuritor.

 

Totuși, este multă confuzie ȋn jurul acestui subiect. Există multe sisteme energetice diferite  care se află ȋn competiţie pentru a-ţi atrage atenţia – hara, tanden, chakrele, etc. Şi chiar și ȋn cadrul aceluiași sistem energetic specific pot exista mai multe ȋnvăţături diferite asupra cărora te poţi orienta – sunt trei, cinci, șase, șapte, chiar nouă centri energetici.

 

Așadar, care este sistemul energetic “corect” care să te ajute să atingi o conștientizare mai profundă? Şi cum poate fi el pus ȋn practică astfel ȋncât să aducă beneficii practicii tale spirituale?

 

Având ȋn vedere faptul că vom explora răspunsurile la aceste ȋntrebări, haideţi mai ȋntâi să cădem de acord asupra faptului că nici un sistem energetic nu este mai bun decât altul. Gândiţi-vă la acest aspect ȋn felul următor – la nivel fizic fiecare persoană arată diferit faţă de celelalte. Una are ochi albaștri; alta are ochi verzi. Una este ȋnaltă; alta este scundă. Nimeni nu arată exact la fel! Şi nici o ȋnfăţișare anume nu este mai bună decât o alta!

 

Acest lucru este valabil și la nivel energetic. Sistemul energetic al fiecăruia este diferit, fiind determinat de combinaţia unică dintre moștenirea lor culturală, cea parentală, educaţie și dezvoltarea spirituală. Pe scurt, oamenii sunt atrași către ȋnvăţăturile sistemului energetic cu care rezonează cel mai bine propriul lor sistem energetic.

 

Dacă ești atras către un anumit sistem energetic, ai putea să ȋncerci să-l ȋnţelegi mai bine (și pe tine ȋnsuţi ȋn același timp) prin participarea la cursuri specifice sau citind cărţi. Dar, acest fel de ȋnţelegere nu este rezultatul experienţelor personale, din moment ce ȋnţelegerea ta se bazează de obicei numai pe percepţiile altei persoane.

 

Gândiţi-vă la următorul aspect: O studentă a International House of Reiki a povestit de curând despre experienţa ei ȋn practicarea unei tehnici pentru ȋmbunătăţirea conectării cu hara, centrul energetic situat chiar sub buric. După șase luni de practică zilnică, a anunţat: “Uau, chiar ȋncep să simt o conectare cu hara. Ceea ce simţeam ȋnainte nici nu se compară cu ceea ce simt acum, dar ȋnţeleg și faptul că acesta este doar vârful aisbergului.”

 

Așadar, haideţi să cădem de acord si asupra următorului aspect: În cazul ȋn care ceva din acest articol rezonează cu voi, atunci căutaţi un profesor care să vă ȋndrume ȋn practicile care vă permit să dobândiţi o conștientizare și o ȋnţelegere profundă a sistemului vostru energetic. Nu vă așteptaţi să ȋnţelegeţi doar citind aceste cuvinte!

 

Stabilirea bazelor

Deși există numeroase sisteme energetice, unele cu diferenţe izbitoare, cele mai multe au o bază comună.

În cadrul unui sistem energetic există canale care distribuie energia prin ȋntregul corp fizic și energetic. Aceste canale nu au o structură fizică, asemenea vaselor de sânge sau oaselor. Şi, din cauza acestei lipse de structură fizică, ele nu sunt vizibile de obicei pentru observatorul de rând. Din acest motiv, este important să vă păstraţi o atitudine deschisă faţă de aceste canale energetice – ele pot fi asemănate cu apa ȋn interiorul căreia ȋnoată peștii… esenţială pentru viaţa peștilor, dar putin cunoscută de cei mai mulţi.

 

Deși aceste canale energetice nu au o structură fizică, au totuși o structură energetică. Acolo unde canalele energetice se intersectează, se formează puncte de concentrare energetică care fie ȋnlesnesc sau blochează fluxul energetic de-a lungul diferitelor canale. Imaginaţi-vă canalele energetice ca pe niște autostrăzi și punctele de concentrare energetică ca pe niște sensuri giratorii ȋntr-un sistem de circulaţie. Dacă autostrada sau sensul giratoriu este blocat, vehiculele fie vor ȋncetini sau chiar se vor opri.

 

Atunci când canalele voastre energetice sau punctele de concentrare energetică se blochează, din cauza mâniei, grijilor, fricii, sau altor elemente din viaţa voastră interioară sau exterioară, atunci se creează posibilitatea apariţiei unei boli. Din acest motiv, este extrem de important să păstraţi aceste canale și puncte deschise, curate și vibrante.

 

Dar, cum puteţi face acest lucru? Mai ȋntâi, trebuie să conștientizaţi faptul că energia se mișcă datorită minţii voastre sau, cu alte cuvinte, mintea voastră pune energia ȋn mișcare. Puteţi vedea legătura dintre energie și minte prin intermediul acestui exemplu: Dacă vezi un prieten mergând ȋn faţa ta și vrei să-l baţi pe umăr, mai ȋntâi trebuie să ai intenţia (ȋn minte) de a face această acţiune (să-l baţi pe umăr) ȋnainte ca energia ta să iniţieze mișcarea mâinii și a braţului tău. Dacă prietenul tău este suficient de sensibil, s-ar putea chiar să se ȋntoarcă ȋnainte să-l baţi pe umăr deoarece va simţi energia ta ȋn mișcare.

 

Deoarece energia este pusă ȋn mișcare de către minte, ea se poate mișca ȋn diverse moduri, ȋn funcţie de locul unde ȋţi concentrezi atenţia sau ȋn funcţie de ceea ce vizualizezi. Din acest motiv, cele mai multe tradiţii spirituale includ practici pentru “a ȋnvăţa” mintea să se concentreze ȋntr-un mod care ȋi permite să păstreze canalele și punctele energetice deschise, curate și vibrante.

 

In articolele urmatoare vom discuta despre unele ȋnvăţături din Japonia, China, India și Tibet.

Traducere: Paula Ramasescu

 

Mai multe aplicatii practice si informatii despre sistemul Usui Reiki Ryoho (in linia lui Hawayo Takata) gasiti in cartea “Reiki, o metoda practica”, la care ajungeti dand click aici.

A aparut si “Reiki – o Energie a Echilibrului”, antologie Reiki la care si-au adus contributia 14 Profesori Reiki (Anglia, Australia, Canada, Germania, Grecia, Israel, Olanda, Romania, USA) O gasiti dand click aici.