“Oricine poate practica Reiki” de Fumio Ogawa
“Seniorii familiei mele au fost implicati în terapia Reiki timp de 40 de ani. Au tratat mulți oameni, în fiecare zi, ce au fost vindecați de puterea „magică”. Unii pacienți au spus că trebuie să primească Reiki de la ei în fiecare zi. Ei s-au dedicat familiarizării Reiki, oferind Reiju în fiecare lună multor membri. /…/
Mă simt puțin neliniștit în legătură cu cât de mult pot descrie terapia Reiki și Hatsurei-ho prin marea experiență a părinților mei, dar am decis să scriu acest lucru pe baza lecțiilor lui Usui Sensei și a mentorilor mei, împărtășind-o alături de părerea mea personală. /…/
Aceste tipuri de arte ar trebui să fie transmise prin viu grai, dar, în opinia mea, Reiki se va răspândi de la oricine prin practica de sine și prin credință. /…/
Extras din Memorialul dedicat lui Usui Sensei – fondatorul Shin Shin Kaizen Usui Reiki Ryoho
“Numai persoana care are o virtute înaltă și face fapte bune poate fi numită mare fondator și lider. Din cele mai vechi timpuri, înțelepți, filosofi și genii, așa sunt fondatorii unei noi învățături sau ale unei noi religii. Am putea spune că sensei Usui a fost unul dintre ei.
Se numește „toku” ceea ce oamenii experimentează prin cultură și formare și „koh” ceea ce oamenii practică prin învățarea celorlalți și modul de salvare al oamenilor./…./
Într-o zi a mers la Kuramayama pentru a medita (n.t.: asceza). La începutul celei de-a 21-a zile, brusc a simțit un Reiki puternic deasupra capului, moment în care a înțeles Adevărul. În acel moment a devenit Reiki „Ryoho”. A încercat pentru prima dată pe el însuși si apoi a încercat pe familie, rezultatele se vedeau instantaneu. Sensei a spus că este mult mai bine să împărtășești acest lucru cu plăcere publicului larg decât să păstrezi aceste cunoștințe doar în familie.”
Acesta carte o gasiti AICI.
Carti, cursuri si conferinte de Reiki Traditional gasiti AICI.
Pentru cursuri de Reiki Traditional / Shin Shin Kaizen Usui Reiki Ryoho organizate de Scoala de Reiki Traditional in Bucuresti si in tara ne puteti contacta la cursuri@reiki.com.ro si 0744.236.205
Atentie!
Scopul in orice forma de terapie nu este “sa ai dreptate” ci de a folosi orice mijloace pentru a ajuta o persoana care isi doreste si care acceseaza propria vindecare. Acesta este unul din motivele pentru care va incurajam sa ramaneti in legatura cu medicul / psihoterapeutul curant (daca este cazul) chiar daca doriti sa practicati Reiki.
Fiecare “procent de vindecare” este un motiv pentru a sarbatori, indiferent ce modalitate a fost aleasa si folosita.
Mai degraba decat a critica un alt tratament, este mult mai fructuos sa colaborati intr-un mod complementar, cu un sentiment sanatos de curiozitate si deschidere. Cei care urmeaza aceasta cale vor culege beneficii minunate.
Reiki nu se poate substitui unui tratament medical iar practicantii Reiki nu sunt abilitati sa ofere diagnostice!
Nota legala!
Terapia Reiki, Masajul, Masajul de Relaxare, Masajul Terapeutic, Presopunctura, Reflexoterapia, Relaxoterapia, Aromoterapia, Cromoterapia, Fitoterapia si Terapia prin Lumina sunt tipuri de terapii complementare reglementate de Ministerul Sanatatii Publice conform Legii 118 / Mai 2007, iar dreptul de a practica aceste terapii este acordat si recunoscut legal.
Dreptul la Spiritualitate si dreptul de a aplica practici spirituale care nu lezeaza integritatea morala si fizica a persoanei sunt garantate prin Constitutia Romaniei conform Art. 6 (Dreptul la Identitate), Art. 29 (Libertatea Constiintei), iar dreptul la exprimarea oricarei pareri despre orice astfel de practica si accesul la cultura sunt de asemenea garantate constitutional conform Art. 30 (Libertatea de Exprimare) si Art. 33 (Accesul la Cultura)
Niciuna dintre metodele terapeutice prezentate pe acest site nu exclude si nu inlocuieste tratamentul medical alopat!
Recomandam sa urmati sfatul medicului si sa nu intrerupeti niciun tratament prescris de acesta!
