Izolarea spirituala

Izolarea Spirituala

 

Izolarea spirituala, un termen inventat de catre psihologul John Welwood in 1984, consta in folosirea credintelor si ale practicilor spirituale pentru a evita confruntarea cu sentimente care dor, rani nealinate si nevoi de dezvoltare. Fenomenul este mult mai intalnit decat am crede, de fapt este atat de extins incat trece in mare masura neobservat, exceptie facand cazurile extreme mai evidente. O parte din motivul pentru care acest lucru se intampla este tendinta noastra de a nu fi foarte toleranti sau intelegatori, atat la nivel de individ cat si de societate atunci cand ne confruntam cu durerea, cand intram in suferinta si atunci cand incercam sa o depasim, preferand mai degraba a apela la “solutii” care ne amortesc, netinand cont de cata suferinta pot aduna aceste “remedii”. Deoarece aceasta preferinta s-a infiltrat atat de profund in cultura noastra, totul a devenit normal, acceptabil , izolarea spirituala potrivindu-se aproape perfect in obiceiul nostru comun de a evita ceea ce este dureros, ca un fel de analgezic puternic cu efecte secundare aparent minime. Este o strategie impamantenita nu numai pentru a evita durerea, dar si pentru a justifica evitarea ei, de la modul ostentativ la cel mai subtil.

 

Izolarea spirituala este o forma foarte persistenta a spiritualitatii, care se manifesta in multe feluri, de multe ori fara a fi recunoscuta ca atare. Forme ale acestui fenomen includ detasarea exagerata, amortirea emotiilor si reprimarea lor, scoaterea in evidenta doar a partilor pozitive, evitarea furiei, compasiune dusa la extrem, lipsa limitelor clare, dezvoltare dezechilibrata (accent pe inteligenta cognitiva si mai putin pe inteligenta emotionala si morala), judecata slabita asupra partilor negative ale sinelui, devalorizarea caracterului personal in raport cu cel spiritual si iluzia de a fi ajuns la o treapta mai inalta a existentei. Explozia de interes pentru spiritualitate de la mijlocul anilor 1960, mai ales catre spiritualitatea orientala, a fost in mod ironic acompaniata de un interes similar in izolarea spirituala, chiar daca nu a fost vazuta sau numita asa. A fost mai usor sa descrii izolarea spirituala ca o trancendere inspre religie, o practica spirituala avansata intr-o lume fast-food superficiala reprezentata de fenomemene sofisticate precum “The Secret” (filmul – n.t.).  Unele dintre scenele stralucitoare ale acestuia, ca de exemplu portiile reincalzite de :”Nu o lua personal” sau ”Ceea ce te deranjeaza la altii, te deranjeaza de fapt la tine” sau “totul e doar o iluzie” sunt disponibile pentru oricine doreste sa le consume sau sa le repete. Din fericire, timpul cu notiuni false sau superficiale ale spiritualitatii se apropie de sfarsit. Destule mituri s-au daramat, destui maestri spirituali au fost prinsi cu pantalonii sau cu aura in vine, destule culte  au venit si au plecat, destul timp s-a pierdut cu lucruri fara valoare, cu acreditari, transferuri de energie si “gurucentrism” pentru a simti si descoperi comori ascunse. Chiar daca speranta de a gasi o credinta autentica este mare, aceasta schimbare nu se va intampla la un nivel semnificativ si nici nu va incepe sa se dezvolte pana cand izolarea spirituala va fi lasata in urma si uitata, ceea ce nu este asa de usor pe cat pare deoarece asta preasupune ca va trebui sa incetam sa fugim de durere si sa o confruntam, si sa nu mai asteptam ca spiritualitatea sa ne rezolve problemele ca sa ne simtim mai bine.

11x17-master-sheet_0009_G-068-Listen-Deeply_large

Spiritualitatea adevarata nu este o stare de euforie, o stare de stimulare senzoriala sau orice stare denaturata. A fost o perioada in care s-a romantat pe acest subiect, dar acum este nevoie de o definitie realista si responsabila, parte din starea naturala a lucrurilor, ceva ce ne va trezi la realitate pana cand vom inceta sa ne gandim la ea ca fiind ceva cu care stropim ocazional in jur. Spiritualitatea advarata nu este ca o palpaire slaba de cunoastere, nici ca o explozie psihedelica sau ca o calatorie relaxanta la un nivel mai inalt al constiintei, nu este o scut de imunitate ci este un foc puternic al eliberarii, un test dur pentru om si un sanctuar deopotriva, oferind in acelasi timp si caldura si lumina pentru ceea ce trebuie sa se intample. De cele mai multe ori, cand suntem intr-o stare de izolare spirituala acceptam cu usurinta lumina dar nu ne place caldura, focul, si facem tot ce putem sa stam departe de flacarile lui. Si cand suntem implicati in forme mai adanci ale izolarii spirituale preferam sa vorbim in teorie despre limitele constiintei noastre decat sa le confruntam , preferam sa calmam focul in loc sa-l incurajam sa arda mai puternic, imbratisand idealul de dragoste neconditionata , dar nepermitand iubirii sa apara si sa se manifeste cu toate incercarile ei naturale si cu dimensiunile ei personale. Daca am accepta iubirea asa cum e ea, ar fi inspaimantator, prea fierbinte, am pierde controlul, ar aduce la suprafata  sentimente pe care ne chinuim de mult sa le uitam sau sa le alungam. Dar daca intr-adevar vrem lumina, nu putem sa ocolim caldura focului. Cum Victor Frankl a spus:” Ceea ce dă lumină trebuie să suporte arderea”. Si atunci cand ne confruntam cu caldura focului nu inseamna doar ca meditam la lucrurile dificile, dar le analizam, le gasim sursa si cauza, le cunoastem pana la miez, devenind familiari cu ceea ce simtim, oricat de mult ne-ar durea sau ne-ar speria acest proces.

 

Am avut o aventura interesanta cu caile spirituale orientale, dar acum este momentul sa mergem mai adanc in miezul problemei. Trebuie sa facem asta nu doar sa cunoastem mai bine esenta acestor traditii de intelepciune, dincolo de ritual si crez si dogma, dar si pentru a face loc unei evolutii sanatoase, nu doar occidentalizarea necesara a acestor traditii , astfel incat prezentarea lor nu numai sa inceteze sa incurajeze izolarea spirituala (chiar si indirect) ci sa inceteze in mod constient si activ sa o hraneasca. Aceste schimbari nu se vor realiza decat daca lucram cu adevarat si combinat cu dimensiunile noastre fizice, emotionale, psihologice, spirituale si sociale pentru a genera cel mai adanc sentiment al eu-lui intreg, a vitalitatii si a unei sanatati psihice echilibrate. Orice cale spirituala, fie ea orientala sau occidentala care nu trateaza cu adevarat problemele psihologice ci le priveste ca si contexte spirituale se expune direct la izolare spirituala. Daca nu exista destula incurajare si suport de la invatatorii spirituali si metode pentru elevii lor de a se implica intr-o introspectie psihologica atunci cand acestia au nevoie, ei vor fi lasati sa treaca peste problemele lor psihologice si emotionale, dureroase sau nu, numai prin practicile spirituale care le-au fost date, ca si cum facand astfel se ridica la un nivel spiritual mai inalt decat sa apeleze la o sedinta de psihoterapie de calitate. Psihoterapia este deseori perceputa ca o abordare inferioara in comparatie cu practicile spirituale, uneori poate chiar ceva ce “nu ar trebui” sa facem. La inceputul izolarii spirituale, ideea de psihoterapie poate fi considerata o solutie de acceptat, dar tot suntem reticenti in fata unei investigatii dure a ranilor noastre adanci.

Izolarea spirituala s-a ocupat cel putin in formele sale New Age de ideea de integritate si de capacitatea innascuta de a fi in “armonie” cu sine- acesta fiind sloganul preferat al acesteia, cand de fapt genereaza si incurajeaza dezechilibrul  prin izolare si respingere a ceea ce este dureros, depresiv si nevindecat; cele mai putin magulitoare aspecte ale fiintei umane. Prin ignorarea constanta a acestora, ele tind sa se comporte prost atunci cand ies la suprafata, ca niste animale tinute prea mult timp in cusca. Ignorarea acestor aspecte ale noastre se aseamana cu neglijenta unor parinti, dealtfel grijulii, dar care isi lasa copii fara suficienta hrana, imbracaminte sau ingrijire. Capcanele izolarii spirituale pot arata bine, mai ales cand par sa promita detasarea de grijile si problemele de viata, dar aceasta presupusa seninatate si detasare este deseori nimic  mai mult decat un valium imaginar, mai ales pentru cei care si-au facut un renume de a fi si de a arata optimist. Un indicator sigur al izolarii spirituale este lipsa pregatirii in ceea ce priveste trairile noastre interne ceea ce are drept rezultat fie sa ne mentinem visatori pe linia de plutire in modul in care ne raportam la lume, fie priponiti rigid de un sistem spiritual care ne asigura soliditatea care noua ne lipseste. De asemenea, am putea cadea in extrema iertarii premature si a disociatiei emotionale unde putem confunda furia cu agresiunea si cu reaua vointa, care ne va lasa fara putere, raniti si vulnerabili. Bunatatea exagerata care caracterizeaza deseori izolarea spirituala o priveaza de autenticitate si adancime emotionala.

372953_220944834645413_11302285_nIzolarea spirituala ne distanteaza nu numai de de la durerea si problemele noastre personale dificile dar si de propria nostra spiritualitate autentica, blocandu-ne intr-o zona de limbo metafizic, o zona de blandete exagerata, amabilitate si superficialitate. Natura ei detasata o mentine in deriva, agatandu-se de greutatea prerogativelor spirituale auto-conferite. Si asa, ne priveaza de a ne implini umanitatea.  Dar sa nu fim prea duri in a judeca, caci fiecare dintre noi care a avut contact cu spiritualul, a experimentat izolarea aceasta, cel putin intr-o anumita masura, folosind timp indelungat alte mijloace de a ne simti mai bine sau in siguranta. De ce nu ne-am apropia de spiritualitate, cel putin la inceput, cu aceleasi asteptari care ne fac sa ne simtitm mai bine sau in siguranta? Pentru a absolvi cu adevarat izolarea spirituala de la obligatia de a ne face sa ne simtim mai bine sau in siguranta sau mai intregi, trebuie sa realizam nu numai ce este si sa nu mai apelam la ea, dar sa o privim cu compasiune autentica, oricat de periculos este sau ar putea fi. Izolatul spiritual din noi nu are nevoie de cenzura sau de rusine, ci mai degraba sa fie in mod direct si voit inclus in constiinta sa fara a i se permite sa ia decizii. Cunoscand bine capacitatea noastra de izolare spirituala ne permite sa o pastram intr-o perspectiva sanatoasa. Am lucrat cu multi pacienti care s-au descris ca fiind pe o cale buna spirituala, indeosebi cei care mediteaza. Multi erau preocupati, cel putin la inceput, sa fie buni, sa fie pozitivi si sa nu judece,  in timp ce se automutilau cu diferite porunci spirituale ca si: “nu trebuie sa arat furie”, “trebuie sa fiu iubitor”, “ar trebui sa fiu mai flexibil dupa atata timp dedicat practicii spirituale”. Fugind de emotiile, impulsurile si intentiile  lor mai intunecate sau mai putin spirituale, s-au blocat pe ei insisi chiar in credintele si practicile care ar fi trebuit sa ii elibereze sau sa ii face sa se simta mai bine.

 

Chiar si metodologiile spirituale cele mai sofisticate pot deveni capcane care nu duc la eliberare si la intarirea de sine – acelasi sine care vrea sa atinga si sa realizeze eliberarea si care nu stie ca nu se dau premii Oscar pentru trezirea la realitate. Cele mai evidente capcane care pot aparea includ convingerea ca ar trebui sa ne detasam de situatiile dificile si sa imbratisam ideea de “armonie” chiar daca tendinta de a imparti totul in bun sau rau, sus sau jos, spiritual sau material dicteaza in mod natural. Capcane mai subtile , mai putin incarcate cu povesti metafizice si metafore ale ascensiunii si cu mai mult discernamant, sustin acceptarea prin cultivarea unei capacitati pentru asistarea dezinteresata si/sau diverse ritualuri devotionale. Cele mai subtile insa sunt cele care incurajeaza contactul cu tot din jurul nostru cu acceptare si compasiune. Fiecare abordare are propia sa valoare, chiar daca numai de a ne indruma intr-un nivel mai profund, deasemenea fiecare abordare este departe de a fi  imuna in a fi infectata cu izolarea spirituala, mai ales atunci cand avem speranta de a ajunge la o stare de imunitate la suferinta (atat la nivel personal cat si colectiv)

 

Cu cat clientii mei cu inclinatii spirituale accepta durerea si dificultatile lor, intelegand cauza necazurilor lor cu inima deschisa , ei fie abandoneaza practicile lor spirituale gresite si gasesc o versiune personala mai putin rigida, cu mai multa integritate  si creativitate, sau  gasesc noi practici care se potrivesc mai bine nevoilor lor, ajungand sa admita ca totul – chiar totul! – poate fi de folos in procesul de trezire si vindecare. In lupta noastra cu izolarea spirituala si in procesul de a o depasi, intram intr-o viata adevarata – o viata a integritatii, a profunzimii, a dragostei si a echilibrului emotional, o viata autentica la orice nivel, o viata in care relatiile personale, interpersonale si cele spirituale sunt toate onorate si traite la justa lor valoare.

 

Sursa: aici

Traducerea: Mihaela Toma

 

Mai multe aplicatii practice si informatii despre sistemul Usui Reiki Ryoho (in linia lui Hawayo Takata) gasiti in cartea “Reiki, o metoda practica”, la care ajungeti dand click aici.

A aparut si “Reiki – o Energie a Echilibrului”, antologie Reiki la care si-au adus contributia 14 Profesori Reiki (Anglia, Australia, Canada, Germania, Grecia, Israel, Olanda, Romania, USA) O gasiti dand click aici.